SPATIUL TAU DE WELLNESS. Alexandra Balanuta: rasaduri in gradina, reconditionare de obiecte vechi, reunire cu parintii

Spatiul tau de wellness este o serie de interviuri cu oameni cool, din diverse arii de cariera – povestim cu ei ce inseamna spatiul lor de wellness si wellbeing, acolo unde lucreaza la computer (la birou sau acasa sau la biroul de acasa, mai nou) si, mai ales, cum s-a schimbat in ultima vreme raportarea lor la ideea de confort, relaxare si estetica, stil de munca si de viata

Alexandra Balanuta este astrolog, are 26 de ani, o fetita de 3 ani jumatate – ne-am cunoscut pe un grup de Facebook adresat mamicilor, Zen Mommy Village; asa am descoperit ca exista cineva care revolutioneaza conceptul clasic de horoscop si ca astrologia pe care o practica la Supernova Astrology are o atingere de nonconformism si out of the box, de estetic – Alexandra este absolventa de Arte – cu o baza stiintifica solida (mie una mi-a realizat o astrograma atat de interesanta si aproape de personalitatea mea incat o tin pe birou :D;  p.s.: nu, nu prezice viitorul :D).

Si tot asa am aflat ca i-a fost greu ca mama singura intr-un apartament din Bucuresti cu fetita, in pandemie, si ca a cautat alternative pentru un alt mod de viata si de munca, unul cu mai mult spatiu si mai mult oxigen.

Roxana: Hei, Alexandra, nu esti singura, cu totii am avut de jonglat in ultima perioada cu acest termen de wellbeing sau poate cu opusul lui, deci suntem cu totii in asta. Spune-mi unde esti acum, cand avem aceasta conversatie pe Zoom.

Alexandra: Pai m-am mutat cu fetita mea in Buzau, in orasul natal, m-am intors acasa la parinti pentru o vreme. Suntem aici de la 1 septembrie.

A fost o decizie luata asa pe repede inainte, dar de cand a inceput treaba asta cu pandemia, deci din martie, m-am tot gandit la posibilitatea asta. Cred ca toti am avut momente de cotitura in care sa ne intrebam daca nu cumva trebuie sa luam niste decizii radicale cu privire la modul nostru de viata in perioada asta.

Roxana: Ok, deci pandemia e responsabila pentru mutarea asta, inapoi acasa. Cum ti-au fost primele luni de pandemie, cand ne-a lovit emotional cel mai puternic situatia asta, si ce mecanisme de redresare si echilibrare ai incercat.

Alexandra: In martie, cand in cand a inceput totul, cred ca nimeni nu se astepta sa dureze atat de mult. Ne asteptam sa dureze cateva saptamani maximum. Mi-a fost greu si sa ma adaptez la noul mod de lucru cu fetita pe langa mine si cred ca asta a fost si este provocarea tuturor parintilor.

Initial am fost destul de relaxata si m-am bucurat de timpul acesta doar al nostru dar apoi, cand am vazut ca se lungeste, am realizat faptul ca nu o sa se termine nici macar peste cateva luni; asa am inceput sa imi pun tot felul de intrebari despre cum vreau sa arate viata noastra pentru probabil urmatorii doi ani sau cine stie cat o sa fie.

A fost o perioada in care eu a trebuit sa incep sa lucrez mult mai mult decat inainte si cu un copil mic acasa nu a fost deloc usor. Am incercat sa mai compensez stresul asta si munca cu chestii care imi plac – am mai schimbat mobila prin casa, am mai lasat-o pe fetita mea in sedinte pe Zoom cu mama, care ii mai citea povesti sau se mai jucau impreuna online, ca sa am timp sa mai fac cate ceva si pentru mine.  Lucrurile astea mici mi-au mai ridicat moralul, mai ales ca atunci cand muncesc fac ce imi place,  sunt motivata de proiectele mele.

Dupa ce s-au ridicat restrictiile a fost un mic soc, pentru ca nu ne intorceam la aceeasi realitate, lucrurile erau poate chiar si mai abrupte si schimbate si am inceput sa cad pe ganduri.

Roxana: Stiu ca atunci cand lucrezi la astrograme ai de calculat si de studiat diverse pozitii astrale, de interpretat, de documentat si am vazut ca le asezi intr-o forma de continut foarte creativa si pe intelesul omului, in acelasi timp, dar asta presupune multa atentie si focus. Sincer, nu stiu cum ai reusit sa faci asta cu un toddler langa tine. Chiar sunt curioasa ce a devenit spatiul tau de lucru, cum s-a schimbat.

Alexandra: In primul rand am inceput sa ma misc mai mult si sa lucrez si in miscare, sau din picioare. Ceea ce fac eu presupune multa analiza si creativitate si e greu cand esti intrerupt de copil la fiecare 5, 10 minute. E complicat sa iti mentii inspiratia si atentia la un subiect complex si a trebuit sa ma obisnuiesc cu ritmul asta foarte sacadat si sa ma misc foarte mult. Uneori, cu o mana faceam puzzle, cu o mana scriam astrograme.

Laptopul statea mereu pe masa de lucru, nu imi place sa ma foiesc cu el prin toata casa, dar mai scriam pe telefon, in miscare.

Odata cu ritmul asta am invatat sa lucrez miscandu-ma mai mult, nu sa stau intr-un singur loc fix, la birou. Si am simtit ca asta e super, de fapt.

Roxana: Da, stiu ce spui, te simti mult mai energic cand lucrezi din picioare, ai alt vibe, alta stare pe parcursul zilei. In Occident se vorbeste demult despre beneficiile lucrurlui la computer din picioare sau macar alternanta dintre sezut si ridicat. Am simtit si eu diferenta enorma dintre cele doua stiluri – nu mai sunt amortita intr-un scaun, cu dureri la articulatia gatului sau la spate. Si ai o cu totul alta perspectiva – parca esti mai mult in control, simti ca ai mai multa putere de actiune. Cum arata acum ziua ta de lucru la computer acolo?

Alexandra: Dimineata imi asez cafeaua pe birou – imi place sa am spatiul meu standard de lucru, nu sa ma mut mereu prin casa. E o dinamica destul de sacadata, in continuare ma mai joc cu Eva, mai stau pe scaun, mai scriu ceva, dar incerc sa nu ma intrerup mental de foarte multe ori. Asa ca solutia este sa imi fixez taskuri mici si sa iau pauze intre ele.

Roxana: Tu ai simtit cand erai in Bucuresti si aceasta nevoie de natura? Ca eu am resimtit-o acut.

Alexandra:  Eu am crescut la casa si cand m-am mutat in Bucuresti am simtit o schimbare in sens negativ – am simtit tot timpul presiunea asta de a sta inchisa intr-un apartament, mereu sufocant si mi-am spus mie ca in timp vreau ca pana la urma sa ne mutam intr-o casa. Multe prietene de-ale mele au decis in contextul asta sa se mute undeva la tara, la parinti, bunici sau cu chirie si am prins si eu curaj, mai ales ca daca nu te leaga foarte multe de orasul asta, Bucurestiul nu prea merita intr-o situatie ca asta. Este aglomerat si destul de presant si tensionat si am simtit cu totii nevoia sa luam cate o gura de aer mai serioasa.

Aici, la casa, la Buzau, s-a schimbat ritmul. Avem oameni in preajma, familia si asta ma ajuta foarte mult. Ca mama singura in Bucuresti era destul de stresant sa stiu ca am toata responsabilitatea asupra mea si asta implica si responsabilitate emotionala – adica sunt sigura ca mamele tot timpul se simt vinovate pentru cate ceva si cu toate astea avem si noi nevoie de pauze sa ne adunam, sa ne linistim, sa ne putem concentra la munca.

Cu familia in preajma, fetita mea interactioneaza si cu alti oameni, vin in vizita rude pe la noi sau mergem noi la tara, la bunici. Simt ca ne imbogateste pe amandoua acest nou context. Ea dimineata mananca ceva si abia asteapta sa iasa afara, la aer, este minunat pentru copii sa aiba un spatiu in care sa-si descarce energia, sa respire aer curat.

Roxana: Sunt curioasa daca s-a schimbat radical relatia ta cu spatiul tau de lucru, daca acorzi mai multa atentie decorului, esteticii, obiectelor de care te inconjori, avand in vedere ca petreci mai mult timp acolo.

Alexandra: Nu s-a schimbat radical dupa momentul pandemic pentru ca eu dintotdeauna am fost preocupata de amenajarea spatiului din jurul meu. Am studiat arte decorative cu specializare pe murala si in cadrul facultatii am invatat mult despre amenajarea spatiului, despre rostul de a avea un spatiu atat functional cat si estetic, si mereu am fost pasionata sa transform ce e in jurul meu.

Aici nu stam in vreo vila, sa zici ca avem cate o camera pentru fiecare nevoie. Dar faptul ca am intrat in ritmul asta de renovare, rearanjare mi-a dat energie si o noua perspectiva; am vopsit aici usi si dulapuri, am reconditionat mobilier vechi. Pandemia mi-a dat de gandit in ceea ce priveste partea de sustenabilitate ca mod de viata, mai ales intr-un viitor incert si mi-a placut enorm sa simt ca dau viata unor lucruri vechi, care poate ca ar fi ramas parasite acolo.

Am luat de exemplu o masa de la bunica, careia nu ii acorda atentie, pentru ea era o masa oarecare din casa, dar mie mi se pare superba, are un picior sculptat manual, este foarte artistica, asa ca am transformat-o in noul meu birou de lucru!

Roxana: Lucrezi si afara? Sau acum s-a cam racit pentru asta.

Alexandra: Da, e rece. Dar mai iau pauze de la munca si mai ies cu fetita mea sa ma joc, sa fac cate ceva prin gradina. Mie imi place foarte mult partea de gradinarit, de plantat, de plivit, de ingrijit. Cand am ajuns aici si am putut sa ma joc in pamant a fost grozav pentru mine. Eu am crescut rosii pe balcon la Bucuresti, deci iti poti imagina cate pot face aici. Urmeaza ca la primavara sa plantez brazi, o sa fac compost.

Am o gramada de planuri si aici am o deschidere mai mare, simt ca pot sa fac mai multe lucruri,  sa nu intru intr-o rutina, sa devina apasator totul, sa simti ca te tarasti de la o zi la alta.

Roxana: Cum simti ca s-a schimbat Alexandra de la Bucuresti fata de Alexandra de aici, la curte, intre ai tai, la aer curat?

Alexandra: Sunt mai vie acum, ma bucur ca am facut schimbarea asta. Stiam ca in sezonul rece se vor intoarce restrictiile, odata cu noi cazuri, gradinite inchise de la o zi la alta, si am zis ca sa asteptam sa treaca perioada asta de puternica incertitudine. Aici nu stau cu grija daca se duce sau nu maine la gradi, ca s-a inchis.

Nu pot sa spun ca brusc am devenit o persoana foarte echilibrata, in continuare muncesc mult si timpul e redus, si mi-a devenit clar ca am si avem nevoie de mai multe parghii cu care sa te poti descurca in stres, in situatii de criza in incertitudine, avem nevoie sa nu traim izolati.  Sper ca acum mai mult ca niciodata sa ne dam seama ca avem nevoie de comunitate, acum cand trebuie sa o evitam.